ADUNAREA PARLAMENTARĂ

A COOPERĂRII ECONOMICE A MĂRII NEGRE

 

www.pabsec.org

 

 

I.         PREZENTARE GENERALĂ

 

a. Obiective, istoric, componenţă

  

Declaraţia Summit-ului Cooperării Economice a Mării Negre şi Declaraţia de la Bosfor, semnate la 25 iunie 1992, la Istanbul, definesc principiile de bază şi obiectivele Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), instituţionalizând în mod oficial un nou proces de cooperare regională, la care participau, la vremea respectivă, 11 state: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina. Serbia şi Muntenegru s-au alăturat OCEMN în anul 2004, iar Republica Macedonia de Nord în noiembrie 2020, devenind al 13-lea stat membru.


La 26 februarie 1993, la Istanbul, preşedinţii Parlamentelor din 9 state - Albania, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă[1], Turcia şi Ucraina – au adoptat "Declaraţia privind instituirea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre". Ulterior au devenit membri ai APCEMN Grecia (iunie 1995), Bulgaria (iunie 1997), Serbia şi Muntenegru (2004). În anul 2006, după ce Muntenegru şi-a declarat independenţa, Republica Serbia a devenit succesorul legal al fostului stat, atât la OCEMN cât şi la APCEMN. Începând cu 1 ianuarie 2022, Adunarea Republicii Macedonia de Nord a devenit al 13-lea membru al APCEMN.

 

Adunarea Parlamentară este compusă din 81 de parlamentari, reprezentând cele 13 state membre.

  

Adunarea Poporului din Egipt, Knesset-ul Statului Israel, Consiliul Naţional al Republicii Slovace, Bundestagul German, Senatul Republicii Franceze, Adunarea Naţională a Republicii Franceze, Consiliul Republicii şi Camera Reprezentanţilor ale Adunării Naţionale a Republicii Belarus au statut de observator.

 

De asemenea, au statut de observator o serie de adunări parlamentare internaţionale, europene şi regionale, între care Uniunea Interparlamentară, Adunarea Parlamentară a NATO, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Iniţiativa Central Europeană-Dimensiunea Parlamentară, Adunarea Parlamentară a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est şi Parlamentul European.

 

Fiind un organ interparlamentar al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, Adunarea concertează eforturile parlamentelor naţionale în urmărirea scopurilor Organizaţiei, aşa cum sunt statuate în preambulul Regulamentului APCEMN:

 

- a asigura înţelegerea şi adoptarea de către popoare a idealurilor şi scopurilor Cooperării Economice a Mării Negre;

- a furniza o bază legală pentru cooperarea economică, comercială, socială, culturală şi politică între ţările membre;

- a introduce legislaţia necesară pentru implementarea deciziilor luate de şefii de stat sau de guvern sau de miniştrii afacerilor externe;

- a furniza asistenţă parlamentelor naţionale pentru a întări democraţia parlamentară;

- a promova cooperarea cu alte organizaţii internaţionale sau regionale care împărtăşesc viziunea CEMN ca parte a procesului de integrare europeană,  în special cu Parlamentul European.

b. Structură organizatorică şi funcţionare

 

Adunarea Generală se întruneşte de două ori pe an în sesiuni plenare ordinare (sesiunile de primăvară şi de toamnă), la care participă toţi parlamentarii membri ai delegaţiilor naţionale. O sesiune constă în reuniuni ale Biroului şi Comisiei Permanente (prima zi) şi sesiunea plenară a Adunării Generale (următoarele două zile).

 

Fiecare sesiune plenară a Adunării Generale reprezintă un forum pentru dezbateri tematice şi pentru evaluarea activităţilor OCEMN, unde se votează şi se adoptă rapoarte şi recomandări specifice, declaraţii şi decizii. Aceste documente sunt transmise Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai OCEMN, parlamentelor naţionale şi guvernelor din statele membre, precum şi organizaţiilor internaţionale. Potrivit tradiţiei, preşedintele Parlamentului sau al unei Camere parlamentare din ţara gazdă şi Preşedintele în exerciţiu al OCEMN sunt invitaţi să se adreseze Adunării Generale APCEMN; la Adunările Generale sunt invitaţi şi preşedinţii parlamentelor naţionale membre.

 

Preşedinţia Adunării este exercitată, prin rotaţie (în ordinea alfabetului englez), de fiecare parlament membru (prin preşedintele Parlamentului sau al unei Camere parlamentare), pe o perioadă de 6 luni. Locul de desfăşurare a Adunării Generale este ţara care deţine preşedinţia în exerciţiu a APCEMN.

 

În prezent, președinția rotativă semestrială a APCEMN este deținută de Parlamentul Albaniei.

 

Preşedintele prezidează lucrările Adunării, Biroului şi Comisiei Permanente, conduce dezbaterile, asigură respectarea Regulamentului organizaţiei, menţine ordinea şedinţelor, dă cuvântul vorbitorilor, deschide şi închide dezbaterile, verifică existenţa cvorumului, supune problemele la vot şi anunţă rezultatul voturilor. El reprezintă Adunarea la Summit-urile OCEMN, la Reuniunile Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai OCEMN şi la alte reuniuni internaţionale. 


Biroul Adunării este format din Preşedinte, cinci Vicepreşedinţi şi un Vicepreşedinte însărcinat cu probleme financiare. Vicepreşedinţii sunt aleşi de Adunarea Generală, dintre membrii săi, pentru un mandat de 2 ani. Biroul asigură implementarea deciziilor Comisiei Permanente şi funcţionarea eficientă a Adunării între reuniunile Comisiei Permanente; stabileşte agenda şi locul de desfăşurare a reuniunilor Comisiei Permanente; ia decizii in legătură cu reprezentanţii şi observatorii Adunării la diferite reuniuni internaţionale.

 

Comisia Permanentă este alcătuită din Preşedintele şi Vicepreşedinţii Adunării, preşedinţii celor patru Comisii specializate şi Şefii Delegaţiilor Naţionale. Preşedinţii parlamentelor naţionale au statut de invitaţi speciali la reuniunile Comisiei.

 

Comisia Permanentă: supraveghează aplicarea deciziilor Adunării în cadrul competenţelor cu care a fost învestită de aceasta; stabileşte agenda, calendarul şi locul de desfăşurare a reuniunilor Adunării; coordonează activităţile celor patru Comisii specializate; aprobă bugetul Adunării; asigură coordonarea cu OCEMN şi cooperarea cu alte organizaţii internaţionale. Deciziile Comisiei sunt adoptate prin consens.

 

Comisiile specializate

 

La nivelul APCEMN funcţionează următoarele comisii specializate:

¨       Comisia economică, comercială și financiară;

¨       Comisia juridică şi politică;

¨       Comisia culturală, de învăţământ şi socială;

¨       Comisia tehnologică şi de mediu.

 

Fiecare Comisie alege dintre membrii săi un Preşedinte şi doi Vicepreşedinţi, reprezentând ţări diferite, pentru un mandat de 2 ani. Subiectele de dezbatere sunt alese în funcţie de principalele teme şi proiecte aflate pe agenda OCEMN. Fiecare Comisie elaborează şi adoptă rapoarte şi recomandări, pe care le înaintează apoi Adunării Generale, spre dezbatere şi aprobare.

 

Fiecare Comisie se întruneşte de două ori pe an, înainte de sesiunile plenare de toamnă şi de primăvară ale Adunării Generale.

 

În prezent, președinția Comisiei juridice și politice este deținută de doamna senator Roberta-Alma Anastase (octombrie 2023- octombrie 2025).

 

Limbile de lucru ale Adunării sunt engleza, franceza, rusa şi turca; limba oficială pentru documentele APCEMN şi pentru corespondenţă este engleza.

 

Secretariatul internaţional este organul executiv şi tehnic însărcinat cu aplicarea deciziilor organelor APCEMN, asigurând legătura permanentă cu parlamentele naţionale ale statelor membre. Conducerea Secretariatului – aleasă de Adunarea Generală - este asigurată de Secretarul general şi de trei secretari generali adjuncţi (probleme administrative şi financiare; probleme organizatorice; relaţii interparlamentare şi protocol).

 

II.        PARTICIPAREA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI LA APCEMN

 

Parlamentul României participă la APCEMN cu o delegaţie permanentă formată din 7 parlamentari, repartizaţi astfel:

 

-         Comisia economică, comercială, și financiară: 2 parlamentari;

-     Comisia tehnologică şi de mediu: 1 parlamentar;

-         Comisia juridică şi politică: 2 parlamentari;

-         Comisia culturală, de învăţământ şi socială: 2 parlamentari.

 

Sub egida preşedinţiilor române ale APCEMN au fost organizate, la Bucureşti, Adunările Generale ale APCEMN din iunie 1994, iunie 1998, decembrie 2003, iunie 2009, noiembrie 2015.

Cea de-a 58-a Sesiune Plenară a Adunării Generale a APCEMN s-a desfășurat online în data de 22 noiembrie 2021, sub președinția Camerei Deputaților a Parlamentului României.

 

Cele mai recente reuniuni ale comisiilor APCEMN, organizate de Parlamentul României au fost : 

 

- a 19-a reuniune a Comisiei juridice şi politice (Senat, 2002);

- a 26-a reuniune a Comisiei economice, comerciale, tehnologice şi de mediu (Camera Deputaţilor, 2006);

- a 29-a reuniune a Comisiei juridice şi politice (Senat, 2007);

- a 35-a reuniune a Comisiei culturale, de învăţământ şi sociale (Camera Deputaţilor, 2010); 

- a 42-a reuniune a Comisiei juridice şi politice (Senat, 2013);

- a 47-a reuniune a Comisiei culturale, de învăţământ şi sociale (Camera Deputaţilor, 2016);

- a 50-a reuniune a Comisiei economice, comerciale, tehnologice și de mediu (Camera Deputaților, 2018);

- a 61-a reuniune a Comisiei juridice şi politice (Senat, videoconferință, 2023).

 

 

 

III. LINKURI UTILE

 

 Organizația Cooperării  Economice a Mării Negre

 

Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre

 

Centrul Internaţional de Studii al Mării Negre



[1] Delegația Federației Ruse și-a suspendat participarea la activitățile APCEMN.